Arsenie Boca: Cele 3 păcate care se transmit până la a 3-a generaţie!

Păcatele bunicilor și străbunicilor ca fumatul, băutura, curvia, atinge a treia generație

Fratilor, ascultati de Biserica, fiindca cei ce asculta de preotii ei, asa cum sunt, de Dumnezeu asculta.

– Parca toate lucrurile unui om seamana cu stapânul lor.

loading...

– Pacatul cel mai mare este razvratirea împotriva lui Dumnezeu; atinge prima generatie si se nasc orbi. Pacatele bunicilor si strabunicilor ca fumatul, bautura, curvia, atinge a treia generatie. Sa ne cunoastem strabunicii si sa ne rugam pentru ei.

– Multi sunt mai betegi la minte decât la stomac.

– Daca împiedici un guturai prin medicamente, îl transformi în alte primejdii – exemplu sinuzita. Lasa fazele obisnuite ale bolii – ca-i usoara – ca-i cel mai bun leac al ei. Ferirea de frig ajunge.

– Obisnuit, lucrurile cam imposibile sunt la capatul alergarii spre desavârsire.

– Cine-i îngust la minte, n-are leac nicaieri.

– Nu vreau ca neamul acesta, care are o asa de mare chemare la Dumnezeu, sa se corceasca.

– Sa-i iubim pe toti oamenii, dar nimic din cele omenesti.

– Asceza (înfrânarile de orice fel), fara iubire, e departe de Dumnezeu.

– Rar sa gasesti un om care sa dea sens religios mortii, adica s-o astepte cu bucurie, ca pe-o izbavire sigura din împaratia pacatului.

– Împliniti-mi dorintele, sfaturile minime, si va schimba Dumnezeu situatiile, problemele voastre, fara sa fiu eu prezent, caci Dumnezeu e Cel ce le schimba.

– Neamurile au un destin ascuns în Dumnezeu. Când îsi urmeaza destinul, au apararea lui Dumnezeu. Când si-l tradeaza, sa se gateasca de pedeapsa.

***

Sunt pedepsiţi copiii pentru păcatele părinţilor?

Chiar dacă ar exista în om o moștenire păcătoasă, aceasta nu poate rezista în fața harului lui Dumnezeu.

Atunci când o persoană, aparent evlavioasă și cu frică de Dumnezeu, are multe greutăți, cei din jur dau, uneori, următorul verdict: „plătește pentru păcatele părinților săi”, iar în lumea satului încă se mai foloseşte explicaţia: „își trage păcatele părinților”.

De fapt, o astfel de concepție nu este una originală, specifică poporului român, ci ea este întâlnită și în Sfânta Scriptură, chiar în societatea evreiască. Despre ea ne dă mărturie profetul Iezechiel și se pare că avea rădăcini destul de adânci în conștiința poporului, după cum reiese din criticile pe care profetul le aduce.

Iezechiel a activat în cea mai nefastă perioadă a istoriei evreilor, când Ierusalimul a fost distrus și poporul a fost deportat în Babilon. Cu toate că discursul profeților, înainte de căderea Ierusalimului, s-a concentrat exclusiv pe evidențierea stării păcătoase a locuitorilor, care avea să ducă la dezastru, iudeii deportați aveau sentimentul că nu ei erau răspunzători pentru starea în care se aflau, ci că erau pedepsiți de Dumnezeu doar din cauza păcatelor părinților lor.

Chiar circula între ei un proverb, legat de aceasta: „Părinţii au mâncat aguridă (strugurele încă necopt, cu gust foarte acru) şi copiilor li s-au strepezit dinţii”(Iezechiel 18, 2). În opinia lor, această afirmația era veridică, pornind de la a doua poruncă din Decalog, care zice:

„Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu zelos, care pedepsesc pe copii pentru vina părinţilor ce Mă urăsc pe Mine, până la al treilea şi al patrulea neam”(Ieșirea 20, 5). Pentru a le infirma această gândire care nu făcea nimic altceva, decât să le adoarmă conștiința, transferând responsabilitatea asupra strămoșilor, profetul Iezechiel le transmite că fiecare om este răspunzător pentru păcatele sale și nimeni nu este pedepsit pentru păcatele altcuiva:

„Un fiu, care, văzând păcatele, văzând toate câte le-a făcut tatăl său, el se păzeşte şi nu face nimic asemenea, …acest om nu va muri pentru nedreptăţile părintelui său, ci în veci va trăi …pentru că fiul a făcut ceea ce era drept şi legiuit şi toate legile Mele le-a ţinut şi le-a împlinit; de aceea va trăi Sufletul care păcătuieşte va muri.

Fiul nu va purta nedreptatea tatălui, şi tatăl nu va purta nedreptatea fiului. Celui drept i se va socoti dreptatea sa, iar celui rău, răutatea sa” (Iezechiel18, 14, 17, 19-20).

Așadar, după cum ne arată capitolul 18 al cărții profetului Iezechiel, copiii nu sunt pedepsiți pentru păcatele săvârșite de părinții lor.

Nici părinții nu sunt pedepsiți pentru păcatele copiilor lor, dacă cei dintâi au avut grijă să aibă o viață curată înaintea lui Dumnezeu și să le-o transmită și urmașilor.

Rădăcinile păcatului

Există citate biblice care ar putea duce la concluzia că pedeapsa lui Dumnezeu pentru păcat ar avea consecințe și asupra generațiilor ulterioare și unul dintre aceste versete este cel de la Ieșire 20, 5, pe care l-am menționat mai sus.

Partea explicativă a celei de-a doua porunci, cu afirmația că pedeapsa va cădea asupra copiilor din cauza păcatelor părinților a cauzat adeseori grave neînțelegeri. Aceste rânduri nu pot fi scoase din context, căci, în caz contrar, li s-ar denatura sensul.

Nu poate fi vorba de pedeapsa lui Dumnezeu pentru o întreagă generație nevinovată, din cauza păcatelor unei generații anterioare, deoarece tot Dumnezeu a dat poruncă ca „părinţii să nu fie pedepsiţi cu moartea pentru vina copiilor şi nici copiii să nu fie pedepsiţi cu moartea pentru vina părinţilor; ci fiecare să fie pedepsit cu moartea pentru păcatul său” (Deuteronom 24,16).

Cercetând contextual celei de-a doua porunci, se observă că Dumnezeu face referire la păcatul idolatriei atunci când vorbește despre pedepsirea copiilor. Pe lângă practicile odioase, care acompaniau venerarea idolilor în Vechiul Testament (ex: Iezechiel 23, 37-39), idolatria avea puterea de a se imprima în cultura unui popor.

Astfel, exista o probabilitate destul de ridicată ca, fiind crescuți într-un astfel de mediu, copiii să continue să facă aceleași păcate, pentru care vine și pedeapsa divină. Efectul unei generații păcătoase este acela că păcatul prinde rădăcini atât de adânci, încât este nevoie de mai multe generații pentru a fi eliminat.

Implicațiile versetului de la Ieșirea 20, 5 sunt acelea că fiii sunt la fel ca părinții lor. Această temă, care se repetă și în alte pasaje din Vechiul Testament (Ieșire 34, 7; Deuteronom 5, 9, Ieremia 32, 18 etc.) vorbește despre hotărârea lui Dumnezeu de a pedepsi generații succesive pentru păcatele pe care le-au învățat de la părinții lor, deoarece o nouă generație va tinde să repete greșelile înaintașilor.

Așadar, expresia „Dumnezeu pedepsește copiii” este un alt fel de a spune că fiii repetă păcatele părinților.

„Dacă părinții au rezolvat în ei înșiși o anumită problemă, ei le transmit copiilor o natură umană mai șlefuită”

Chiar dacă nu sunt moștenite păcatele părinților, după cum nu se moștenește nici păcatul strămoșesc al lui Adam, ci consecințele păcatului său, adică natura umană bolnavă, așa cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, există o moștenire spirituală pe care părinții o lasă copiilor.

Sfântul Ioan Scărarul spune că unii oameni sunt înclinați, prin firea lor, spre abstinență, tăcere, smerenie și timiditate. Alții au chiar o piedică pentru calitățile bune, dar ei se străduiesc să fie buni.

Înțelepciunea lui Solomon explică această piedică, spunând că „pruncii născuţi din somnul necurat sunt martori ai nelegiuirii părinţilor, când stai să-i cercetezi” (4, 6), adică, cei născuți din desfrânare sunt o mărturie pentru cei din jur, prin înclinația spre păcatul părinților, care nu e tot timpul evidentă, ci acest lucru iese la iveală după o anumită cercetare.

În acest sens, mitropolitul Antonie de Suroj spune că „fiecare dintre noi nu se naște ca o făptură nouă, ci ca un moștenitor al tuturor generațiilor care l-au precedat. În toate aceste nașteri pot exista sfinți, cât și păcătoși obișnuiți (oameni nedesăvârșiți), dar și mari păcătoși…

Fiecare generație moștenește de la toate cele dinainte (în particular copiii de la părinții lor și de la înaintașii cei mai apropiați) caracteristici ale minţii, inimii, voinței, particularități ale corpului, probleme rezolvate si nerezolvate.

Dacă părinții au rezolvat în ei înșiși o anumită problemă, ei le transmit copiilor o natură umană mai șlefuită. Dacă ei nu vor fi in stare să o rezolve, generația următoare se va lovi de ea, mai devreme sau mai târziu”.

Așadar, primim uneori și particularități negative, iar atunci, ceea ce vom face în viață depinde doar de noi și de modul în care Îl primim pe Dumnezeu, căci chiar dacă ar exista în om o moștenire păcătoasă, aceasta nu poate rezista în fața harului lui Dumnezeu, care „totdeauna pe cele neputincioase le vindecă și pe cele lipsă le împlinește” (rugăciune din Taina Hirotoniei).

Surse: ”Sfaturi și îndemnuri” – Pr. Arsenie Boca; IOAN-LUCIAN RADU, Doxologia.ro.

loading...